„Nu vă lăsați modelați de acest sistem, ci transformați-vă prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi corect care este la voința cea bună, plăcută și perfectă a lui Dumnezeu.”

Care sunt faptele acestui sistem, despre care apostolul vorbește în Romani 12:2, și asupra cărora atrage atenția creștinilor ? Să observăm câteva dintre ele citind acest articol.

Unul dintre faptele specifice acestui sistem este obiceiul de a bea? Se bea foarte mult astăzi, şi Pavel menţionează băutura ca un lucru la care trebuie să fim foarte atenţi. Oamenii beau tot felul de băuturi, dar băuturile care cauzează cele mai mari tulburări în mintea unor oameni sunt cele alcoolice. Poate că o persoană care doreşte să bea vin va argumenta că Pavel l-a sfătuit pe Timotei să bea puţin vin pentru stomac. Altul ar putea spune că primul miracol înfăptuit de Isus a fost facerea vinului. Un altul va spune că vinul aduce bucurie inimii. Ceea ce se spune este adevărat, şi în cele mai multe ţări şi state este permis consumul de băuturi alcoolice; dar este acesta în folosul fratelui nostru? Consumul vostru al unor astfel de băuturi va servi la „zidire”? Haideţi să ne gândim nu la folosul nostru, ci la cel al altuia.

Să presupunem că este un supraveghetor dintr-o adunare a poporului lui Dumnezeu, un om cu influenţă, un om respectat de ceilalţi, care iese câteodată seara cu prietenii, dar nu îşi controlează consumul de băuturi alcoolice şi se îmbată. Biblia afirmă foarte clar că beţivii nu vor moşteni Împărăţia. „Cum? Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă lăsaţi induşi în eroare. Nici desfrânaţii, nici idolatrii, … nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, … nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.” (1Cor. 6:9, 10) Chiar dacă unora dintre voi vă plăcea aceasta înainte de aflarea adevărului, Pavel spune: aţi fost curăţiţi. Deci, de ce să ne întoarcem din nou la un astfel de obicei şi să îl poticnim pe fratele nostru? Un frate îl poate vedea pe acest supraveghetor beat, umblând pe stradă în zig-zag. Cel care îl vede este şocat, deranjat şi poticnit că un supraveghetor numit al adunării ar putea să considere atât de neînsemnată consacrarea sa în faţa lui Dumnezeu încât să poată fi un beţiv. Această neglijenţă în băutură a devenit o cauză a poticnirii unui frate în adunarea lui Dumnezeu.

Haideţi să îl urmărim pe acest om beat un pic mai departe. În timp ce se apropie de casă, vecinul său cu care studiază Biblia observă că este beat şi se poticneşte şi el, pentru că el credea că acest slujitor consacrat trăia o viaţă de creştin. Deci, vecinul decide să nu mai studieze Biblia cu această persoană şi îi spune soţiei sale: „Dacă asta a făcut Biblia pentru el, sunt oameni mai buni cu care să ne asociem, oameni care nici măcar nu cred în Dumnezeu. De ce să îmi schimb felul de viaţă şi să încep ceva nou când unul dintre oamenii cei mai proeminenţi din adunare, care se pretinde a fi un slujitor consacrat, umblă beat?”

Câtă dreptate a avut Pavel când a spus: „Deci fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi orice altceva, faceţi toate lucrurile spre gloria lui Dumnezeu!” (1 Cor. 10:31) Era acest lucru spre gloria lui Dumnezeu? În mod sigur, un creştin nu doreşte să poticnească un evreu, un grec, un vecin, un prieten sau pe unul dintre fraţii săi din adunarea lui Dumnezeu. Un slujitor consacrat trebuie să fie interesat în salvarea vieţii tuturor oamenilor pentru lumea nouă a lui Dumnezeu. „Să urmărim deci lucrurile care duc la pace şi lucrurile care duc la zidire reciprocă. Încetaţi să mai dărâmaţi lucrarea lui Dumnezeu pentru o mâncare. Este adevărat că toate lucrurile sunt curate, dar este rău când un om mănâncă şi cauzează poticnire. Este bine să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să nu faci niciun alt lucru în care se poticneşte fratele tău.” - Rom. 14:19-21.

Un creştin trebuie să aibă grijă şi în alte privinţe. Pavel prezintă acest adevăr atunci când le scrie colosenilor: „Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi din belşug, în toată înţelepciunea. Continuaţi să vă învăţaţi şi să vă îndemnaţi unii pe alţii cu psalmi, cu laude la adresa lui Dumnezeu, cu cântări spirituale plăcute, cântându-i lui Iehova în inima voastră! Şi, orice faceţi în cuvânt sau în faptă, faceţi totul în numele Domnului Isus, mulţumindu-i prin El lui Dumnezeu, Tatăl!” - Col. 3:16, 17.

Pavel spune să ne păzim atât cuvintele, cât şi la lucru, care ocupă o bună parte din timpul nostru în fiecare zi. Dar cum să ne adresăm oamenilor şi cum să lucrăm pentru angajatorul nostru? În mod sigur pregătirea noastră creştină se exprimă în aceste două lucruri. Sunt cuvintele care ne ies din gură decente, curate, de ajutor şi respectabile? Am fi mulţumiţi ca Dumnezeu să asculte tot ce spunem? Iacov a scris despre cuvintele noastre când a spus: „Oare din aceeaşi fântână ţâşneşte şi apă dulce şi apă amară? ...Nici apa sărată nu poate produce apă dulce.” Cât despre acel mic membru al corpului, el a spus: „Limba este, într-adevăr, un foc… niciun om n-o poate îmblânzi. Nesupusă şi vătămătoare, ea este plină de venin ucigător. Cu ea îl binecuvântăm pe Iehova, da, pe Tatăl, dar tot cu ea îi blestemăm pe oameni, care au fost făcuţi „după asemănarea lui Dumnezeu”. Din aceeaşi gură ies şi binecuvântarea, şi blestemul. Nu este potrivit, fraţii mei, ca aceste lucruri să continue aşa.” Gura unui slujitor consacrat trebuie să înveţe şi să sfătuiască pe alţii cu bunătate. Nu trebuie să existe laudă şi minciună împotriva adevărului. Gura trebuie să-L laude pe Iehova întotdeauna. „În plus, rodul dreptăţii este semănat în pace pentru cei care fac pace.” - Iac. 3:6-12, 18.

Slujitorii consacraţi ai lui Iehova nu pot avea dublă personalitate, cu două vocabulare, unul curat şi drept, altul murdar şi rău. Un creştin poate să se educe să fie în măsură să folosească cuvinte bune, care să-i exprime gândurile clar şi cu putere. Creştinul nu trebuie să aibă un vocabular pe care să îl folosească în adunarea poporului lui Dumnezeu şi un altul sălbatic, dur şi murdar pe care să îl folosească la locul de muncă. Amintiţi-vă ce a spus Pavel: „Şi, orice faceţi în cuvânt …, faceţi totul în numele Domnului Isus, mulţumindu-i prin el lui Dumnezeu, Tatăl!” Petru confirmă aceasta, folosind cuvinte expresive: „Fiindcă „cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune să-şi înfrâneze limba de la rău şi buzele de la vorbirea înşelătoare, dar să se îndepărteze de rău şi să facă binele, să caute pacea şi s-o urmărească. Pentru că ochii lui Iehova sunt peste cei drepţi, iar urechile Lui spre rugăciunea lor, dar faţa lui Iehova este împotriva celor ce fac răul.” - 1Petru 3:10-12.

Apoi mai este cealaltă parte a vieţii de creştin - lucrul. Petrecem destul de mult timp cu un anumit tip de muncă, dar cum munceşte cineva pentru a-şi câştiga pâinea de zi cu zi? Toţi oamenii încheie un contract cu angajatorul lor. Când un patron angajează un om pentru a face o anumită treabă, el este de acord să îi plătească un anumit salariu. Angajatul nu trebuie să se eschiveze de la munca lui, făcând mai puţin decât a fost de acord. El trebuie să fie cinstit şi să dea angajatorului său tot ce a promis. Dacă cineva este angajat ca tâmplar un număr de ore şi i se plătesc aceste ore, sigur că trebuie să fie silitor şi să facă o treabă bună ca tâmplar pe tot parcursul acelor ore. El nu este plătit să trândăvească. El este plătit să lucreze. Dacă un creştin lucrează într-un magazin deţinut de un om bogat, el nu are dreptul să fure de la acesta pentru că este bogat, şi nici nu are dreptul să fure de la clienţi cerându-le o sumă mai mare decât valorează bunurile cumpărate şi să păstreze restul. Aceasta înseamnă furt. Un om poate fura de la angajatorul său şi prin faptul că leneveşte la locul de muncă. Persoana respectivă aşteaptă să fie plătită de către angajator. De ce să nu aibă şi angajatorul pretenţia să se facă munca pentru care plăteşte? „Orice faceţi ... în faptă, faceţi tot în numele Domnului Isus.” Aşa faceţi?

Pavel nu a considerat că Onisim, un sclav al lui Filimon, ar trebui să scape de angajatorul său. Când Onisim a devenit creştin, Pavel a aflat că a fost sclav şi l-a trimis înapoi la stăpânul său. Sclavul, acum creştin, încă aparţinea lui Filimon chiar dacă Filimon era şi el creştin. Scriind despre Onisim, Pavel a spus: „Te îndemn [Filimon] cu privire la copilul meu, căruia i-am devenit tată când eram în lanţuri, Onisim, care altădată nu ţi-a fost de folos, dar care acum ne este de folos şi ţie, şi mie. Pe el ţi-l trimit înapoi, da, pe el, inima mea.” Chiar dacă l-a găsit pe Onisim, care fugise de la stăpânul său, mai de folos pentru sine, Pavel a dorit să se întoarcă înapoi la stăpânul său, pentru că aşa era corect, şi acolo era locul lui prin lege, ca Filimon să îl poată „primi înapoi pentru totdeauna, de acum nu ca sclav, ci mai mult decât un sclav: ca frate iubit, îndeosebi pentru mine, şi cu atât mai mult pentru tine, atât în carne, cât şi în Domnul.” (Filimon 10-12, 15, 16). Scripturile spun că, fără a ţine seama de situaţia în care se găseşte, sclav sau muncitor liber, un creştin trebuie să lucreze ca şi cum ar face-o „în numele Domnului Isus, mulţumind lui Dumnezeu Tatăl prin El.”

Creştinii trebuie să fie cinstiţi. Ei trebuie să fie demni de încredere. Trebuie să demonstreze că sunt slujitori consacraţi nu doar când predică vestea bună, ci în tot ce fac, pentru ca orice fel de oameni să poată fi salvaţi. Prin aceasta ei demonstrează că, `cuvântul lui Dumnezeu lucrează în cei credincioşi`. Eşti tu un creştin făcând fapte bune în mâncatul, băutul, vorbitul, lucrul sau predicatul tău, sau făcând orice altceva, făcând totul spre gloria lui Dumnezeu pentru ca oricine să poată fi salvat? `Cauţi pacea şi o urmăreşti`? Un creştin ştie că „ochii lui Iehova sunt asupra celor drepţi”, asupra slujitorilor Săi consacraţi. - 1Pet. 3:11,12.

                                                                              „Fiţi sfinţi în toată purtarea voastră.” - 1 Petru 1:15.