TREBUIE CREŞTINII SĂ DEA ZECIUIALĂ?

Anumite organizaţii religioase pun un accent deosebit pe impozitarea membrilor lor cu a zecea parte din veniturile lor anuale pentru sprijinirea respectivelor sisteme bisericeşti. Se spune că astfel de cereri sunt în armonie cu legile zeciuielii date Israelului din vechime.

Prima menţiune din Biblie despre zeciuială se găseşte la Geneza 14:20, unde se spune despre patriarhul Avraam că a dat lui Melchisedec a zecea parte din prada victoriei obţinută într-o bătălie. Deoarece Cristos urma să fie un preot după ordinul lui Melchisedec şi deoarece apostolul Pavel relatează această întâmplare în Evrei şi arată superioritatea preoţiei lui Melchisedec asupra celei levitice, unii oameni concluzionează că şi creştinii trebuie să dea săptămânal, lunar sau anual, zeciuială Mai Marelui Melchisedec, Isus Cristos. (Evrei 7:1-12) A trage o astfel de concluzie înseamnă a trece cu vederea unele fapte foarte importante, anume că există doar un singur exemplu înregistrat despre Avraam că a dat zeciuială. Deci acesta nu era un lucru obişnuit pentru el, şi el nici n-a fixat un sistem de plată al zeciuielii pentru urmaşii lui. Faptul că nepotul său, Iacov, a făcut în mod voluntar un legământ special pentru a da zeciuială în anumite condiţii, dovedeşte că ei nu practicau zeciuiala. – Gen. 28:22.

În extinderea Legii dată la Muntele Sinai, taxele zeciuielii pe pământ, pomi fructiferi, cirezi şi turme, erau luate pentru susţinerea leviţilor, deoarece ei nu aveau o moştenire comună în ţară împreună cu celelalte seminţii. (Lev. 27:30-33; Num. 18:21-32) Din aceste fonduri se făceau de asemenea anumite îngrijiri pentru mângâierea străinilor, a orfanilor şi a văduvelor. Se pare că ajutorul pentru cei săraci venea mai ales din zeciuielile din cel de-al treilea an. Timp de doi ani zeciuielile trebuiau să fie luate pentru tabernacolul sau templul din Ierusalim, dar în cel de-al treilea an zeciuielile urmau să fie date pe plan local şi făcute disponibile nu numai pentru leviţi, ci şi pentru „străin, orfan şi văduvă”. – Deut. 12:5-7, 11, 12, 17-19; 14:22-29; 26:12-14.

Cu toate acestea, sub domnia asupritoare a regilor răi şi egoişti ai Israelului, zeciuielile erau fie neglijate, fie însuşite pe nedrept, iar ca rezultat naţiunea nu avea binecuvântarea lui Dumnezeu. (Mal. 3:8-11; 1Sam. 8:10-18) În timpul domniei sale, bunul rege Ezechia a restabilit zeciuielile pentru serviciul sanctuarului. Din nou, după ce iudeii s-au întors din captivitatea babiloniană, şi Neemia a pus în ordine această chestiune. – 2Cron. 31:4-6; Neemia 10:34-39; 12:44; 13:5,12.

Apoi a venit Isus şi timpul pentru sfârşitul vechiului legământ al Legii. Născut sub această Lege în timp ce era încă în vigoare, Isus a sprijinit şi a împlinit fiecare parte a ei, inclusiv prevederile ei pentru zeciuieli. Cu toate acestea, singura Sa referire la zeciuială a fost în legătură cu nesinceritatea religioşilor formalişti şi făţarnici, plătitori de zeciuială - Mat. 23:23.

Legea cu hotărârea de dare a zeciuielii a fost ştearsă

Oricât aţi căuta, nu veţi găsi pe Isus recomandând sau sfătuind darea zeciuielii pentru urmaşii Lui. Când Isus şi-a trimis apostolii şi discipolii să facă lucrare misionară din casă în casă şi din cetate în cetate, chiar până la marginile lumii, El n-a formulat prevederi pentru susţinerea lor prin zeciuială. (Mat. 10:1-42; 28:19,20; Luca 9:1-10; 10:1-17; Fapte 1:8) Isus a venit să împlinească şi să pună capăt legământului Legii şi tuturor poruncilor acesteia, ţintuind-o pe stâlpul Său de tortură şi în acelaşi timp sângele Lui vărsat a pus în funcţiune un nou legământ cu aranjamente superioare. (Col. 2:14-16) Sub un astfel de sistem nou se află creştinii, sub noi porunci, care se rezumă la iubirea totală sau completă. Prin urmare, ei trebuie să consacre serviciului lui Dumnezeu nu a zecea parte, ci tot ce posedă, pentru ajutorul şi mângâierea străinilor cu bunăvoinţă din mijlocul lor. - Mat. 22:36-40.

Amintiţi-vă cum a lăudat-o Isus pe văduva săracă ce a dat doi bănuţi, valorând împreună aproape un sfert de cent. Nu doar a zecea parte, ci „tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese să trăiască”. (Marcu 12:41-44) Acelaşi principiu a fost accentuat în parabolele lui Isus, cum un om găsind o „comoară ascunsă într-o ţarină” a vândut tot, nu a zecea parte, şi a cumpărat acea ţarină. Din nou, cum negustorul care caută mărgăritare a găsit unul foarte preţios şi a vândut tot pentru a-l cumpăra. (Mat. 13:44-46) Isus nu susţinea darea zeciuielii pentru creştini când i-a spus tânărului bogat, care ţinuse toate legile lui Moise (incluzând şi pe cea a zeciuielii) să vândă celelalte nouă zecimi din bogăţia lui pentru a-i ajuta pe săraci şi apoi să-L urmeze, astfel încât el să aibă adevărate comori în cer. (Mat. 19:20-22) Cu adevărat, creştinii se află sub o lege superioară!

Sunt mulţi care, după ce dau a zecea parte din bogăţia lor, o duc bine în fiecare zi, îşi îndeplinesc toate poftele şi trăiesc făcând cheltuieli excesive. Cum ar putea împlini ei legea lui Cristos? Sau să dovedească sacrificiu de sine? În loc să fie asemenea lui Cristos, ei sunt ca fariseii. Fariseii erau atât de exigenţi în darea zeciuielii din cele mai mici seminţe (de mentă, mărar, chimen); dar ce egoiste şi cât de departe erau inimile lor de Domnul! „Călăuze oarbe, care strecuraţi ţânţarul dar înghiţiţi cămila!” (Mat. 15:6-9; 23:23, 24) În omul căzut, aflat sub influenţa lui Satan, există întotdeauna tendinţa de a înlocui spiritul şi spiritualitatea cu înfăţişarea exterioară şi formalismul, principiile cu regulile. Astfel, este mult mai uşor să conformezi conduita unei reguli, decât să faci ca un principiu să inspire întreaga viaţă. Moise a prescris reguli; Cristos a inspirat principii. Regulile sunt pentru copii; principiile sunt pentru bărbaţi şi femei maturi în maturitate creştină.

Darea zeciuielii necunoscută în Biserica timpurie

După ce Isus s-a înălţat, îi găsim noi pe apostoli recomandând darea zeciuielii printre creştini? Deloc! Pavel, căruia i s-a încredinţat grija tuturor bisericilor (2Cor. 11:28) a declarat că îngrijirile şi hotărârile legii mozaice erau numai o „umbră a lucrurilor cereşti”, a „lucrurilor viitoare” şi de aceea nu erau realitatea lucrurilor spirituale. „Nimeni să nu vă judece” în privinţa Legii invalidate. Creştinii sunt preocupaţi de realitate, nu de umbră. - Evrei 8:5; 10:1; Col. 2:12-17.

Creştinii nu păstrează preoţia levitică. Printre ei nu există o „clasă a clerului”, pentru care se colectează zeciuială. „Voi toţi sunteţi fraţi.” (Mat. 23:8-11) Cei cărora li s-a încredinţat supravegherea adunărilor creştine sunt prin urmare servi neplătiţi, nu mercenari, nici iubitori de bani sau lacomi după câştig egoist. (Ioan 10:13; 13:15, 16; Evrei 13:5; 1Pet. 2:16; 5:1-4) Acesta este motivul pentru care Pavel, un supraveghetor, în loc să colecteze zeciuială pentru susţinerea sa, a muncit cu propriile mâini făcând corturi. (Fapte 18:3; 1Cor. 4:12; 1Tes. 2:9) În acele timpuri din vechime, creştinii, dovedindu-şi iubirea pentru Dumnezeu şi tovarăşii creştini, au făcut contribuţii voluntare pentru cei săraci, da, dar nu a fost înfiinţat nici un sistem asupritor de zeciuială. - Fapte 11:29, 30; Rom. 15:26; 1Cor. 16:1, 2; 2Cor. 9:1-7; Gal. 2:10.

Necunoscută în biserica timpurie, zeciuiala nu a fost introdusă până când nu au intrat lupii şi au prădat puritatea simplă a turmei creştine. (Mat. 7:15; Fapte 20:29, 30; Rom. 16:17, 18; 2Pet. 2:1, 3) Apostazia a dat naştere la o ierarhie asupritoare şi costisitoare de episcopi, arhiepiscopi, mitropoliţi, papi, etc., care au pus grele sarcini financiare pe umerii oamenilor. Veniturile pentru această clasă de trântori trebuiau să fie obţinute cumva, astfel că în anul 567 Consiliul din Tours a făcut obligatorie darea zeciuielii. În 585 al doilea Consiliu de la Macon a făcut obligatorie plata ei, sub pedeapsa excomunicării. Încoronatul papă Charlemagne a impus darea zeciuielii peste tot în „Sfântul Imperiu Roman”, iar în ţări precum Franţa Biserica romano-catolică a continuat colectarea zeciuielii până la Revoluţia din 1790.

Diferite denominaţiuni protestante, deşi nu pun un accent deosebit pe a zecea parte sub pedeapsa morţii şi nu pretind că sunt legate de respectarea întregii Legi evreieşti, dau cu siguranţă impresia că legea mozaică a zeciuielii încă se află asupra creştinilor. Ei arată spre Avraam şi Iacov, care au fost înainte de legea mozaică. Prin acest procedeu sute de mii de dolari se varsă anual în vistieriile bisericilor. Asemenea fariseilor din vechime, „ei leagă sarcini grele şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei înşişi nu vor să le clintească nici măcar cu degetul”. (Mat. 23:4) Clerul care astăzi primeşte zeciuială poate fi întrebat: Daţi zeciuială din veniturile voastre pentru ceea ce consideraţi cauza lui Dumnezeu? Leviţii dădeau zeciuială din zeciuielile pe care le primeau. Păstraţi voi toate zeciuielile pentru voi înşivă, sau pentru lucrarea bisericii? Leviţii nu păstrau tot. Vă îngrijiţi voi de săracii din adunarea voastră din zeciuielile primite, aşa cum făcea Israelul?

Ei citează Proverbe 3:9: „Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău”. Dar acest verset nu zice nimic despre cinstirea lui Dumnezeu doar cu zece la sută. Creştinii trebuie să consacre tot şi să pună pe primul loc în viaţa lor interesele Domnului, să-I dea tot ce este mai bun, „cele dintâi roade”. Citând Psalmii 24:1 şi 50:10, 11 şi Hagai 2:8, etc., în nici un fel acestea nu sprijină argumentul lor neîntemeiat de dare a zeciuielii.

Adventiştii de ziua a şaptea să explice această dilemă: Ei pretind că legământul Legii lui Israel a fost în două părţi, cele Zece Porunci scrise pe piatră şi legea ceremonială dictată mai târziu lui Moise. Această parte din urmă, ritualurile şi hotărârile ceremoniale, ei spun că a fost partea care s-a terminat prin Cristos. Ei bine, atunci cum se face că ei insistă atât de mult asupra păstrării legii zeciuielii, observând că aceasta nu a fost o parte a Decalogului, ci a fost o parte a regulilor adăugate? Ei sunt prinşi chiar prin propriul lor dogmatism eronat!

Creştinii, născuţi de spiritul adopţiei, sunt fiii lui Dumnezeu. Ca fii, se află sub noul legământ şi dăruiesc Domnului tot ce au. (Rom. 8:14-17; 12:1) Ei sunt făcuţi apoi administratori în casa lui Dumnezeu şi trebuie să-şi folosească timpul, talentele şi bogăţia materială în armonie cu legea perfectă a lui Dumnezeu a iubirii. Prin urmare, ei să gândească nu din punctul de vedere al zeciuielii, ci în sentimentul dăruirii totale, şi astfel să câştige intrare în locuinţele veşnice prin adevăraţii lor Prieteni, Iehova Dumnezeu şi Fiul Său Isus Cristos. - Luca 16:9.

Folosim fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experienţă mai bună online și pentru a îmbunătăți acest site. Continuând să utilizați acest site, vă dați consimțământul asupra utilizării cookie-urilor.
Află mai multe detalii despre cookie-uri în sectiunea Politica de Cookies, inclusiv despre posibilitatea retragerii acordului.