„Descoperirea lui Isus Hristos, pe care i-a dat-o Dumnezeu”. Aceste cuvinte de început ale ultimei cărţi a Bibliei îi identifică în mod corect pe Revelatori, spre diferenţă de titlul dat acestei cărţi de multe versiuni ale Bibliei. Aceasta nu este o revelaţie a lui Ioan, şi Ioan nu este nici revelatorul ei. Iehova Dumnezeu a revelat unele lucruri lui Isus Hristos, iar Isus Hristos a trimis revelaţia sa slujitorilor săi de pe pământ, comunicând aceste lucruri lui Ioan şi poruncindu-i să le scrie într-o carte. Revelatorii sunt Iehova Dumnezeu şi Isus Hristos. Termenul “Revelaţie” corespunde cuvântului grec “Apokalupsis”, din care derivă cuvântul românesc “Apocalipsa”.

    Numele scriitorului este Ioan. (1;1, 4, 9 - 11, 19; 21:2; 22:8) Dar întrebarea care se pune este: care Ioan? Apostolul Ioan, şi nu un alt Ioan, creştin care ar fi trăit mai târziu, cum pretind criticii moderni. Ei spun că stilul viguros al scriitorului cărţii Apocalipsei, cu limbajul ei figurat şi cu spiritul ei de răzbunare şi de nimicire a duşmanilor lui Dumnezeu nu se potriveşte cu spiritul iubitor al scriitorului Evangheliei şi al scrisorilor apostolului Ioan. Ei uită că apostolul Ioan a fost numit de către Isus “Boanerges”, adică unul dintre “fiii tunetului”. El a fost un discipol foarte energic, care ar fi coborât focul cerurilor asupra capului duşmanilor lui Dumnezeu, dacă asta ar fi fost voinţa lui Dumnezeu. (Mar. 3:17; Luca 9:54) întregul conţinut al Apocalipsei poate fi pus în armonie cu spiritul apostolului Ioan, care şi-a scris evanghelia în termeni atât de plini de iubire. Subiectul tratat în Apocalipsă este foarte diferit de cele tratate în Evanghelie şi în epistolele lui Ioan; şi împrejurările în care a scris Apocalipsa erau diferite. Aceste lucruri explică cu uşurinţă schimbarea de limbaj şi de stil.

    Istoria de la începutul erei creştine confirmă că apostolul Ioan a fost scriitorul. Istoria validează declaraţia biblică cum că apostolul Ioan a fost dus la Patmos pentru credinţa sa în Dumnezeu. Martirul Iustin, aproximativ în anul 150 d.H., a spus: “Un om dintre noi, al cărui nume era Ioan, unul dintre apostolii lui Hristos, într-o revelaţie care a fost făcută, a profeţit că credincioşii în Hristosul nostru vor trăi o mie de ani în (noul) Ierusalim”. Mulţi alţi scriitori din secolul următor celui în care a murit Ioan atestă că el a fost scriitorul Apocalipsei. Atât dovezile interne, cât şi cele externe stabilesc fără dubiu că scriitorul Apocalipsei a fost apostolul Ioan.

    Ioan a fost exilat pe insula Patmos, situată aproape de coasta vestică a Asiei Mici, pentru credinţa sa în mărturisirea lui Iehova Dumnezeu şi a lui Isus Hristos. În timp ce el se găsea în acel lor a primit diferite viziuni şi i s-a poruncit să le noteze în scris. Este lipsit de raţiune să credem că zelosul Ioan ar fi zăbovit să se supună poruncii de a scrie care venea de la Hristos. (Apoc. 10:4) De aceea, Ioan a notat viziunile Apocalipsei chiar pe mica insulă Patmos.

    Dar când? Într-o vreme în care persecuţia era intensă, în care se luau măsuri exagerate, cum era cea a exilului. Au existat două persecuţii în timpurile apostolice: cea sub împăratul roman Nero (64 - 68) şi cea care a survenit la sfârşitul domniei împăratului Domiţian, în anul 96 d.H. Unii critici susţin că Ioan a fost exilat în timpul persecuţiei lui Nero şi cred că Apocalipsa a fost scrisă în acel timp, dar cred aceasta din cauza interpretărilor personale pe care ei le dau profeţiilor din carte. Majoritatea dovezilor demne de încredere indică faptul că Ioan a fost exilat la Patmos în timpul persecuţiei domiţiane. În secolul II, Irineu a spus: “Ea (Apocalipsa) a fost dată nu cu multă vreme în urmă, aproape contemporan cu noi, la sfârşitul domniei lui Domiţian.” Eusebiu povesteşte un lucru cunoscut în vremea sa, după care apostolul Ioan a fost exilat la Patmos pentru credinţa sa în Dumnezeu în timpul persecuţiei lui Domiţian. Domnia lui Domiţian s-a încheiat la sfârşitul anului 96. Succesorul său, Nerva, i-a eliberat pe mulţi dintre exilaţii lui Domiţian, printre care se crede că a fost şi Ioan. Dar în acea vreme apostolul scrisese deja Apocalipsa, către 96 d.H. Traian i-a succedat lui Nerva în anul 98 şi se crede că apostolul a murit în al treilea an al domniei lui Traian (100 d.H.).

    Apocalipsa este adresată “celor şapte biserici care sunt în Asia”. Dar erau mai mult de şapte biserici în acea provincie romană. Au fost probabil ales şapte deoarece acest număr era considerat sfânt şi însemna desăvârşire, dar adresarea indică întreaga biserică creştină şi pe toţi cei ce considerau că-i aparţin. Această părere e susţinută de versetul iniţial: “Descoperirea... ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând.“ Cartea este o revelaţie pentru toţi “robii Săi”, mai ales pentru cei care trăiesc în “zilele din urmă”, când “vremea e aproape”. - Apoc. 1 - 14

    După o introducere generală şi salut şi după ce a stabilit prezenţa lui Ioan în Patmos (1:1 - 9), sunt descrise viziuni după viziuni, până la sfârşitul cărţii (1:10 - 22:7). Prima viziune îl arată pe Isus Hristos slăvit care trimite mesaje separate celor şapte biserici. Dintre acestea şapte, cea din Smirna şi cea din Filadelfia sunt singurle care nu sunt certate. Mai ales Smirna este lăudată şi primeşte promisiunea: “Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.” Cei care au urechi de auzit trebuie să asculte şi să fie atenţi la acest mesaj provenit de la împărat. - 1:10 - 3:22

    Următoarea viziune e aceea a tronului lui Dumnezeu. Cel care stă pe el este înconjurat de 24 de bătrâni şi de patru făpturi vii cu înfăţişare deosebită. Cel care stă pe tron are o carte pecetluită cu şapte peceţi, pe care nimeni nu le poate rupe, cu excepţia Mielului lui Dumnezeu. în timp ce el smulge un sigiliu după altul, viziunea se extinde. Un războinic victorios pe un cal alb precede intrarea altor patru cavaleri care anunţă pedepse pentru pământul lui Satana. Se văd apoi urmaşii lui Hristos, care au suferit martiriul; puterile lui Satana sunt îngrozite de un mare cutremur, de întunecarea soarelui şi a lunii şi de căderea stelelor. Ioan vede apoi în viziune pe cei 144.000 de pecetluiţi ai Israelului spiritual şi, pe lângă aceştia, o mare mulţime de persoane provenite din toate neamurile, care slujeşte înaintea tronului lui Dumnezeu. Cu deschiderea celei de a şaptea peceţi, apar în viziune şapte îngeri care sună din trâmbiţă. - 4:1 - 8:6

    În timp ce fiecare înger sună din trâmbiţă, au loc urgii asupra organizaţiei lui Satana. Impresionante cuvinte sunt folosite pentru a descrie aceste pedepse ce lovesc la sunetul trâmbiţelor, ce lovesc asupra pământului, mării, fluviilor şi fântânilor. A patra trâmbiţă aduce întunecarea unei treimi din soare, din lună şi din stele. O stea cade pe pământ în sunetul celei de-a cincea trâmbiţe şi provoacă plaga unei armate de lăcuste. Dar când al şaselea înger sună din trâmbiţă vin alte lovituri şi o mare exterminare, plăgile nu-i lasă pe oameni să se întoarcă din păcatele lor. Apare un înger cu o carte. Ioan o mestecă şi o găseşte dulce ca mierea în gură, dar amară în pântec. I se spune că cetatea sfântă va fi ocupată de păgâni timp de 42 de luni, că timp de 1260 de zile doi martori ai lui Dumnezeu vor profeţi îmbrăcaţi în saci, că vor fi apoi ucişi de fiara lui Satana, dar că mulţimile neamurilor se vor prosterna înfricoşate când martorii vor fi readuşi la viaţă de duhul lui Iehova Dumnezeu. Atunci al şaptelea înger duce trâmbiţa la gură şi sună. Un puternic cor ceresc cântă: “Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.” Atotputernicul Dumnezeu şi-a arătat puterea şi împăratul său uns domneşte! A venit vremea pentru judecata morţilor, pentru a fi răsplătiţi sfinţii şi profeţii şi cei care se tem de Dumnezeu şi pentru a fi distruşi cei care distrug pământul! Dar neamurile pământului sunt mânioase. - 8:7 - 11:19

    În viziune, o femeie din ceruri naşte un fiu de parte bărbătească; Mihai şi îngerii lui luptă împotriva Diavolului şi demonilor săi; păcătosul seducător şi hoardele sale sunt aruncaţi pe pământ, unde li se aplică pedepse şi mai mari; ei urmăresc rămăşiţa moştenitorilor lui Hristos pentru a o persecuta. (12:1 - 17) Apoi iese din mare fiara cu şapte capete şi zece coarne. Ea uimeşte lumea, iar omenirea îl adoră pe Balaur căre îi dă puterea lui. Vine apoi o fiară cu două coarne asemănătoare cu ale unui miel, care face minuni. Este descrisă prima fiară; decretul păcătos spune că toţi cei care nu i se închină trebuie să moară. Fără semnul fiarei, nimeni nu poate cumpăra sau vinde. Numărul ei este 666. - 13:1 - 18

    Pe muntele ceresc Sion stă în picioare Mielul lui Dumnezeu, iar cu el sunt cei 144.000 de moştenitori salvaţi dintre oameni. Ei cântă o cântare nouă în faţa tronului. Apar îngeri, unul anunţă veşnica veste bună care trebuie predicată, un altul anunţă că Babilonul a căzut, un al treilea îi condamnă pe cei care adoră fiara să bea din cupa mâniei lui Dumnezeu, iar cei care vor muri de acum înainte sunt declaraţi binecuvântaţi în timp ce un înger al lui Dumnezeu a cules roadele pământului, iar un altul a aruncat roadele în teascul mâniei lui Dumnezeu, unde au fost călcate în picioare. (14:1 - 20) O altă viziune arată şapte îngeri cu şapte cupe ce conţin ultimele şapte plăgi. (15:1 - 8) Nici o parte a lumii lui satana nu va scăpa de plăgile vărsate din aceste cupe. îngerii le varsă pe pământ, pe mare, pe râuri, pe puţuri, pe soare, pe tronul fiarei, pe marele fluviu Eufrat şi în aer! Când e vărsată a şasea cupă este indicat că demonii şi Satana îşi adună organizaţia la Armaghedon. - 16:1 - 21

    Apoi apare o curvă împodobită, aşezată pe o fiară de culoare stacojie, cu şapte capete şi zece coarne. Este Babilonul, mama curvelor! Această fiară apăruse o dată, apoi a dispărut, reapărând acum călărită de curvă. Această curvă o mână într-un război sinucigaş cu Mielul lui Dumnezeu, dar înainte de a suferi distrugerea veşnică, fiara o aruncă pe curvă şi se răzbună pe ea cu o mare furie distrugătoare. (17:1 - 18) Această viziune se opreşte aici, dar cea care urmează confirmă căderea Babilonului. Poporul lui Dumnezeu primeşte porunca de a ieşi din el. Păcatele sale s-au urcat până la cer şi lui îi este dată o pedeapsă dublă, care îl aruncă în distrugere ca pe o piatră de moară aruncată în mare. La căderea lui, căpeteniile lumii lui Satana plâng şi fac doliu. Dar cerurile lui Dumnezeu se bucură. Răzbunarea a venit. - 18:1 - 24

    Cele două capitole care urmează descriu viziunea bătăliei duse până la sfârşitul decisiv al lui Satana şi al armatei sale de vipere. După ce i s-a dat viziunea nunţii Mielului, Ioan îl vede pe Hristos, “împăratul împăraţilor şi Domn al domnilor”, care îşi mână armatele sale cereşti împotriva tuturor celorlalţi adversari. Acelaşi Satana este întemniţat în moarte pentru o mie de ani, timp în care Hristos şi binecuvântaţii Săi sfinţi domnesc şi judecă rasa umană, iar la sfârşitul acestei perioade Satana este dezlegat din nou pentru o scurtă perioadă, pentru a-i supune pe locuitorii noii lumi a lui Iehova la o nouă încercare. Imediat după aceea, acest păcătos este distrus pentru totdeauna, împreună cu cei pe care îi seduce. - 19:1 - 20:15

    Într-o lumină de supremă slavă, seria viziunilor lui Ioan se încheie cu apariţia noilor ceruri şi noului pământ ale lui Iehova. Ierusalimul ceresc se arată în maiestuoasa sa splendoare. Iehova Dumnezeu şi Isus Hristos îl luminează cu atâta putere încât fac să pălească soarele de la miezul zilei, iar în această cetate cerească popoarele aduc slavă şi închinare. De pe tronul lui Dumnezeu şi al Mielului izvorăşte un râu curat cu apa vieţii, iar pe malurile lui creşte copacul vieţii pentru folosul slujitorilor lui Dumnezeu. - 21:1 - 22:7
Versetele de încheiere (8 - 21) conţin o invitaţie la a bea apa vieţii. Această invitaţie este făcută fiind anunţată de Duhul şi Mireasa lui. Cei care aud această invitaţie să vină să bea fără plată apa vieţii. Aceste versete care constituie încheierea Apocalipsei conţin din nou avertismentul de a nu se adăuga ceva şi de a nu se şterge ceva din Cuvântul lui Dumnezeu. Slăvit fie Dumnezeu, al cărui Cuvânt trăieşte veşnic şi a ajuns până în zilele noastre. Prin acesta suntem noi “ECHIPAŢI PENTRU ORICE LUCRARE BUNĂ”.