Ştiinţa oamenilor acestei lumi nu poate să lămurească secretul primei creaţii a lui Dumnezeu. Secretul poate fi lămurit şi este, de fapt, descoperit acum acelora care se tem de Dumnezeu şi care, prin urmare, au „înţelepciunea care este de sus”. Învăţaţii lumeşti şi religioşi, care se închină propriei lor inteligenţe şi aceleia a altor oameni, trec pe lângă importantul izvor al adevăratei informări, cuvântul lui Dumnezeu, sau leapădă mărturia lui. Prin aceasta, ei tăgăduiesc pe Dumnezeu, Au­torul lui, şi se fac pe ei înşişi nebuni. Ei continuă să privească în spaţiul fără de margini cu telescopul, să observe cu atenţie prin microscop regatele lumilor mici şi să sape în pământ după oase şi resturi pietrificate, dar niciodată nu învaţă să cunoască izvorul vieţii, nici nu vin la înţelep­ciunea şi adevărul dătător de viaţă. Ei merg dintr-o dezamăgire în alta, în timp ce aceia care se încred în teoriile lor cad într-o întunecime mai adâncă.

    Prima Sa creaţie are o impor­tantă şi vitală legătură cu stabilirea noii lumi nădăjduite. Nu este, prin urmare, o chestiune de speculaţie deşartă sau de curiozitate neruşinată pentru oamenii temători de Dumnezeu, de a cerceta în această chestiune. Ceea ce lăsă Dumnezeu să se însemneze în cuvântul Său al adevărului, este potrivit pen­tru om să dorească şi să se străduiască să priceapă. La timpul hotărât, Dumnezeu face aceasta uşor de înţeles. „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele legii acesteia” - Deuteronomul 29:29.

    Prima creaţie a lui Dumnezeu era vie şi inteligentă şi era făcută să aibă înţelepciune. „Căci Iehova dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere” (Proverbe 2:6, A.R.V.). De aceea, în cartea proverbelor inspirate, Creatorul face pe Acela care este începutul creaţiunii Sale, să vorbească în figura simbolică a înţelepciunii şi să zică: „Iehova m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui. Eu am fost aşezată din veşnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul. Am fost născută când încă nu erau adâncuri, nici izvoare încărcate cu ape; am fost născută înainte de întărirea munţilor, înainte de a fi dealurile, când nu era încă nici pământul, nici câmpiile, nici cea dintâi fărâmă din pulberea lumii. Când a întocmit Iehova cerurile, eu eram de faţă; când a tras o zare pe faţa adâncului, când a pironit norii sus, şi când au ţâşnit cu putere izvoarele adâncului, când a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, când a pus temeliile pământului, eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui, jucând pe rotocolul pământului Său, şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor” - Proverbele 8:22-31, A.R.V.

    De aceea, despre singurul Fiu născut se vorbeşte ca despre unul „care, măcar că avea chipul lui Dum­nezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu”. (Filipeni 2:6, A.R.V.). Iehova, Tatăl, iubea mult pe singurul Său Fiu născut şi Fiul iubea pe Tatăl şi dovedi acea iubire prin supunere neegoistă faţă de El şi prin păzirea poruncilor Sale. Fiul se închina lui Iehova Dumnezeu, ceea ce nu înseamnă adoraţie şi admiraţie leneşă, ci serviciu activ lui Dumnezeu şi prin aceasta slăvirea şi înălţarea Lui.

    Poseda acest Fiu întâi născut nemurire, adică neputrezire? Că El nu avea această însuşire şi nu era nemuritor pe vremea aceea, este dovedit prin faptele de mai târziu, după cum sunt declarate lămurit în Biblie. Viaţa fără sfârşit depinde de ascultare fără sfârşit faţă de Dumnezeu. Prin ascultare credincioasă şi perfectă, Fiul ar fi trăit prin aprobarea Tatălui Său şi putea să trăiască la El pe vecie. Timpul sosi, cu toate acestea, când Iehova Dumnezeu deschise Fiului Său ocazia să câştige nemurirea. Că Tatăl dădu Fiului asemenea ocazie, este dovedit prin declaraţia Fiului: „Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine.” (Ioan 5:26). Aceasta dovedeşte, de asemenea, că Iehova este Dătătorul de viaţă pentru Fiul.

    Tatăl, Iehova Dumnezeu, făcu pe Fiul Său Purtătorul Său de cuvânt, Fiul a fost numit „Cuvântul lui Dumnezeu”. Această poziţie puse pe singurul Fiu născut într-o poziţie de respect superioară cu privire la toate celelalte creaturi care ar veni în existenţă. Tatăl îmbrăcă pe Fiul cu puterea cuvenită poziţiei Sale, şi astfel Fiul, acest „meşter” al lui Dumnezeu Iehova, era un puternic şi exista înaintea tuturor, cu singura excepţie a lui Iehova. Cu privire la Fiul în această funcţie de „Cuvântul lui Dumnezeu”, este scris: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu, El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El” - Ioan 1:1-3.

    Înseamnă aceasta că Iehova Dumnezeu (Elohim) şi singu­rul Fiu născut sunt două persoane, dar în acelaşi timp un singur Dumnezeu şi membri ai aşa numitei „treimi” sau „Dumnezeu în trei feţe”? Dacă religia învaţă aşa, ea violează cuvântul lui Dumnezeu, suceşte Scripturile spre nimicirea acelora care sunt duşi în rătăcire, şi defăimează priceperea şi înţelepciunea dată de Dumnezeu. Să se observe mai întâi că citatul de mai sus din Ioan 1:1-3 menţionează numai două persoane, nu trei.

    Confuzia este cauzată de traducerea nepotrivită a lui Ioan 1:1-3 din greceşte. Acest fapt este făcut clar într-o carte intitulată „The Emphatic Diaglott” (în englezeşte), care prezintă textul original al Scripturilor în litere greceşti şi sub fiecare rând al textului grecesc prezintă cuvânt după cuvânt traducerea textului original grecesc. Această traducere engleză interlineară, tradusă în româneşte sună, după cum urmează: “Într-un început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era un dumnezeu. Acesta era într-un început cu Dumnezeu. Toate prin El au fost făcute; şi nimic nu s-a făcut fără el, din ceea ce a fost făcut”. Să se observe de asemenea că în textul englezesc, în coloana din dreapta a lui The Emphatic Diaglott este scoasă în evidenţă deosebirea dintre Creator ca Dumnezeu şi Cuvântul ca un Dumnezeu prin tipărirea cuvântului „DUMNEZEU” când se referă la Creator, şi „Dumnezeu” când se referă la Cuvântul sau Logos. Iată traducerea în româneşte a acestui text din coloana din dreap­ta:

    1 La început era Logos, şi Logos era cu DUMNEZEU, şi Logos era Dumnezeu.
     2 Acesta era la început cu DUMNEZEU.
    3 Prin El s-a făcut orice lucru; şi fără El nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut.
    4 În El era viaţă: viaţa era lumina oamenilor.
     5 Şi lumina strălucea în întuneric, şi întunericul nu a priceput-o.

    Prin reamintirea că însemnătatea cuvântului „dumnezeu”, în conformitate cu ebraica, este „puternic” sau „unul care este înainte (a altora)”, şi dacă ne aducem aminte de puterea şi poziţia Fiului în comparaţie cu tot restul creaţiunii, este uşor de cuprins că Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul, era şi este „un dumnezeu” (El), sau „puternic”, mai presus de alte creaturi, pe când Iehova, Producătorul Cuvântului, este „Dumnezeul” (Elohim), fără început şi care există „din veşnicie în veşnicie”.

    Dacă ne referim la Ioan 10:34-36 se va vedea că Isus citează din lege, din Psalmii 82:6 şi zice: „Nu este scris în legea voastră: Eu am zis: Sunteţi dumnezei? Dacă legea a numit dumnezei pe cei cărora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu, - şi Scriptura nu poate fi desfiinţată, - cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta pentru că am zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu!” Dacă acei oameni puternici ai pământului, împotriva cărora Dumnezeu le adresează cuvântul Său de condamnare puteau fi numiţi „dumnezei”, cu cât mai mult pot adevăratele Scripturi să vorbească despre Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul, ca despre „un Dumnezeu”. El este un „dumnezeu puternic”, dar nu Atotputernicul Dumnezeu, care este Iehova.

    Că Dumnezeu a folosit pe Fiul Său, Cuvântul, la crearea tuturor lucrurilor după El, este dovedit mai departe la Efeseni 3:9: „Dumnezeu, care a creat toate lucrurile prin Isus Cristos”. De asemenea, şi la Coloseni 1:15-17 este scris cu privire la Cuvântul sau Isus Cristos: „El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi născut din toată zidirea. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El”. Cuvântul lui Dum­nezeu, Cristos Isus, trebuia să fie „cel întâi născut din toată zidirea”, pentru ca să fie mai înainte de toate celelalte creaţii şi pentru ca să fie „meşterul” lui Dumnezeu la crearea lor. În dovedirea acestui fapt, Cristos Isus zice despre sine însuşi: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu” - Apocalipsa 3:14.

    Fiind singurul Fiu născut al lui Dumnezeu şi „întâiul născut din toată creaţiunea”, Cuvântul trebuia să fie un Prinţ între toate celelalte creaturi. În acest oficiu El purtă un alt nume în cer, nume care este „Mihail”. El înseamnă „Cel ce este asemenea lui Dumnezeu” şi marchează pe purtătorul său ca pe unul care sprijină maiestatea şi supremaţia lui Iehova Dumnezeu. Alte nume au fost date Fiului în decursul timpului, în toate principatele care au fost create în regatele spirituale nevăzute, Mihail era „unul dintre prinţii principali”, şi la timpul hotărât El deveni prinţul nevăzut al poporului ales al lui Dumnezeu, al lui Israel. (Daniel 10:13,21; 12:1; Judecători 9; Deuteronomul 34:5,6). Ca prinţ puternic şi purtător de mesaj al lui Iehova, Mihail are îngeri sub comanda Sa, şi de aceea El este un Arhanghel. El este Acela pe care Iehova Îl întrebuinţează ca să nimicească toată rebeliunea din univers, deşi aceasta trebuie să se întâmple într-un timp de strâmtorare pe pământ, asemeni căreia n-a fost cunoscută niciodată înainte. - Vezi Apocalipsa 12:7-9; Daniel 12:1; Matei 24:3, 21,22; 1Tesaloniceni 4:16.

    Fiul, sub îndrumarea Tatălui Său, se dovedi pe Sine un „meşter” şi creă alte creaturi spirituale, cărora le-a fost dată o poziţie diferită de rang, putere şi autoritate, anume: heruvim, serafim şi îngeri.

    Heruvim înseamnă serviciul de purtători, adică, purtătorii tronului lui Dumnezeu; ei sunt o escortă a tronului Său şi sprijină majestatea Sa pe tron ca Puterea Supremă a universului. De aceea, despre Iehova Dumnezeu se spune în Psalmii 80:1 în felul următor: „Arată-Te în strălucirea Ta, Tu, care şezi pe heruvimi”. De asemenea, Psalmii 18:10: „Călărea pe un heruvim, şi zbura, venea plutind pe aripile vântului”. Şi Psalmii 99:1 „Iehova împărăţeşte: popoarele tremură; El şade pe heruvimi”.

    Pe capacul chivotului pe care Iehova porunci lui Moise să-l facă, erau reprezentaţi doi heruvimi de aur, unul la fiecare capăt al scaunului milei. Dar înaltului preot şi poporului lui Israel nu le-a fost permis să se închine şi să adore aceste icoane de heruvimi. Pentru a împiedica aceasta, Dumnezeu porunci ca atunci când chivotul legământului era purtat dintr-un loc în altul, întregul chivot cuprinzând heruvimii trebuia să fie acoperit cu o pânză, astfel ca heruvimii să nu poată fi văzuţi de popor. (Exodul 25:18-22; Numerii 4:5). Omul veni în legătură cu heruvimii vii devreme în istoria omenirii - Geneza 3:24; Ezechiel 28:13,14.

    Serafim înseamnă arzător sau cei ce ard. Descoperirea divină îi arată ca servi ai tronului lui Dumnezeu în templul Său de judecată, şi ei sunt întrebuinţaţi spre a curăţi sau a îndepărta pângărirea întocmai ca prin foc. Ei declară sfinţenia lui Dumnezeu şi au fost întrebuinţaţi să prezică faptul că tot pământul va fi plin de gloria lui Iehova - Isaia 6:1-7.

    Îngeri în mod literal înseamnă soli. Aceasta arată nu numai pe purtătorii mesajului lui Iehova, ci de asemenea şi pe ambasadorii cereşti, trimişi în interes de serviciu. Cel pus ca şef sau primul peste un corp de îngeri trebuia să fie un arhanghel în rang. Toţi aceştia sunt fii spirituali, nevăzuţi omului şi mai înalţi decât omul în formă de viaţă şi organism.

    Toate acestea sunt creaturi strălucitoare şi glorioase. Prin urmare, ele sunt asemănate în Scriptură stelelor, pe care omul le priveşte pe ceruri. Ei erau toţi fii ai lui Dumnezeu, deoarece primiră viaţa de la Iehova prin singurul Său Fiu născut, Cuvântul. Cuvântul a fost adus mai întâi în existenţă, în dimineaţa creaţiunii. Apoi, pe când creaţia era încă în dimineaţa ei, Iehova împreună cu Cuvântul Său, creă un alt fiu spiritual glorios, numit Heylel, ceea ce înseamnă cel ce străluceşte, steaua zilei, sau Lucifer. Fiind unul dintre cei mai timpurii fii ai lui Dumnezeu, el este numit un „fiu al zorilor”, (Isaia 14:12). Cuvântul şi Lucifer par să fi fost cei doi descrişi ca „stelele dimineţii”.

    Până în acest timp al istoriei universale totul era bucurie, pace şi activitate constructivă, prin tot regatul de creaturi cereşti ale lui Iehova. Darea de seamă la Iov 38:7, descrie o ocazie de cântare şi de strigăte de bucurie printre ei: „Când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie, şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie”.
    Toţi aceşti glorioşi fii spirituali ai lui Iehova, erau aranjaţi într-o ordine şi numiţi să îndeplinească anumite îndatoriri, ca să lucreze în armonie unul cu altul, fără vrajbă şi conflict. Astfel aranjaţi şi împărţiţi în „tronuri sau domnii, principate sau puteri”, ei compuseră partea cerească a unei organizaţii universale, organizaţia lui Iehova, peste care El domneşte suprem ca „Rege veşnic” (Ieremia 10:10). Toţi erau supuşi lui Iehova, Capul Suprem. Chiar şi Cuvântul, care deveni Isus Cristos, era supus Tatălui: „Capul lui Cristos este Dumnezeu” (1Corinteni 11:3; 15:28). Singurul Fiu născut şi toţi ceilalţi fii spirituali ai lui Dumnezeu, se închinau lui Iehova ca Dumnezeul Cel Prea Înalt şi Îmbătrânit ca eternitatea. „Şi un îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc, şi roatele Lui ca un foc aprins. Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii şi mii de slujitori îi slujeau, şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui.” (Daniel 7:9,10). Binecuvântată este partea lor de a privi frumuseţea maiestăţii lui Iehova şi de a fi slujitorii Săi sfinţi!